joi, 14 ianuarie 2016

Manifest- Miscarea Populara Vrancea

Ne-am săturat! Vrem altceva!
Ce face un IT-ist care are calculatorul invadat de viruși? Îl curăță sau îl reformatează!
Ce face un chirurg care găsește tumori în corpul cuiva? Le extirpă, desigur!
Ce face un controlor de calitate când găsește un rebut între produsele bune? Îl aruncă pentru a nu compromite prestigiul companiei!
Ce face un fermier care are pomii invadați de omizi? Dă foc crengilor compromise, vor crește altele sănătoase!
Ce face un popor care are o clasă politică incompetentă, coruptă, fără viziune, fără perspective de reformare din interior, fără o opoziție politică puternică? Se ridică și acționează:  își mobilizează competențele profesionale, instanțele morale, dă glas majorității până atunci tăcute și creează o opoziție din rândul societății civile!
Prin vocea societății civile, spune de ce s-a săturat și ce vrea să schimbe!
***
Ne-am săturat să vedem România furată, vândută, compromisă, mințită, ținută la coada Europei! Vrem o Românie prosperă, modernă și democratică, o Românie europeană de care să fim mândri!
Ne-am săturat să vedem cum se închid fabricile, scad procentele alocate investițiilor și dispar locurile de muncă! Vrem să vedem investiții și locuri de muncă!
Ne-am săturat să vedem câmpurile nemuncite și coadă la pomenile sociale! Vrem să-i vedem la muncă pe cei apți, nu cu mâna întinsă la Stat după ajutor social!
Ne-am săturat să vedem pensionari de 40 de ani și șomeri de 25, obligați să plece în străinătate pentru un loc de muncă! Vrem ca toți românii de vârstă activă să aibă o șansă de a munci la noi acasă!
Ne-am săturat să auzim despre sute de kilometri noi de autostradă ori să-i vedem doar pe hârtie! Vrem să mergem cu mașina pe autostradă de la Constanța la Nădlac!
Ne-am săturat să vedem zeci de taxe noi puse în cârca celor puțini care muncesc! Vrem reducerea taxării și a birocrației din administrație!
Ne-am săturat să vedem incompetenți în funcții administrative, puși de partide pentru că au lipit afișe! Vrem specialiști independenți și competenți în funcții! Vrem o lege prin care numirile în sectorul public să nu se mai facă politic!
Ne-am săturat să vedem cercetați sau condamnați penal, agramați, corupți, incompetenți, măscărici și mincinoși câștigând alegerile generale sau locale! Vrem să fim reprezentați de oameni competenți, cinstiți, valoroși!
Ne-am săturat să votăm la Referendum pentru 300 de parlamentari și să vedem în Parlament 600! Vrem maximum 300 de parlamentari și, în general, cât mai puțini angajați în sectorul public!
Ne-am săturat de un Stat maximal la taxe și minimal la investiții și la creare de locuri de muncă! Vrem minimum 20% din cheltuielile publice anuale alocate investițiilor și creării de locuri de muncă!
Ne-am săturat să auzim guvernările trecute că au acționat bine dar au comunicat prost, iar acum să vedem că se comunică mult și nu se acționează deloc! Vrem guvernanți care fac mai mult pentru binele public și care comunică mai puțin și mai clar!
Ne-am săturat să vedem cum guvernanții se ceartă pe vorbe, pe declarații și pe starea vremii! Vrem dezbateri publice reale pe problemele economice și sociale grave ale României!
***
Ne-am săturat de PSD, PNL; PC, UNPR, USL, UDMR, PPDD, PDL! Ne-am săturat să nu mergem la vot sau să tot sancționăm prin vot negativ! Vrem alți oameni în spațiul public!
Vrem o Românie mai bună pentru noi și pentru copiii noștri! Vrem o Românie cu fruntea sus, nu cu mâna întinsă!

Pentru toate acestea, EXISTA MIȘCAREA POPULARĂ!
Tu ce mai aștepți? VINO ALĂTURI DE NOI ȘI VOCEA NI SE VA AUZI MAI TARE!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu